Alexander McQueen, ultima colecţie (toate imaginile)

Publicat pe March 11th, 2010 de Razvan Dinu in News

Ultima colecţie la care designerul Alexander McQueen lucra înainte să se sinucidă a fost colecţia pentru toamnă/iarnă 2011. Aceasta a fost prezentată la Paris Fashion Week în urmă cu 2 zile. Cele 16 piese sunt realmente un simbol al geniului său inconfundabil. Fiecare model este foarte bogat în detalii şi inspirat din artă şi din pictura clasică. Cu o atenţie ieşită din comun pentru detalii, această colecţie arată de ce ar fi fost capabil să facă McQueen în continuare.

La momentul la care designerul a murit, aceste 16 piese erau doar 80% complete. Astfel că echipa cu care McQueen lucra s-a văzut nevoită să termine ceea ce el începuse. Lucru care nu a fost deloc uşor.

În final, fashion show-ul McQueen a avut loc într-o vilă din secolul al 18-lea, iar publicul a fost extrem de exclusiv. În loc de o prezentare de modă grandioasă au existat doar câţiva jurnalişti, aleşi pe sprânceană, câţiva oameni care au lucrat cu designerul, şi Robert Polet (director executiv al Gucci, grup care detine actiunile majoritare la brandul McQueen).

Coloana sonoră care a însoţit fashion show-ul a fost o muzică corală din secolului al 17-lea. Aceasta a fost muzica pe care McQueen ar fi ascultat-o în timp lucra la ultima colecţie.

Hainele create de el pentru acesasta prezentare au fost poate cele mai fascinante şi elegante pe care McQueen le-a făcut vreodată. Fashion show-ul a fost o imagine a Renaşterii ancorată în zilele couture de astăzi. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Comentarii

Lasa un comentariu

Nume (necesar)

Email (necesar)

Site web