Klara Tamaş: Arta face parte din lux

Am descoperit-o pe Klara Tamaş căutând pe Internet români de succes în SUA. Am fost fericit când am dat peste un om a cărui valoare nu cunoaşte graniţe. Recunoaşterea pe care Klara Tamaş o are, datorită tapiseriilor sale de lux, mă face să mă simt mândru că sunt român. Un om care în străinătate este un nume în artă, iar în România, acasă la el, este aproape necunoscut.

„Peste tot în lume creşte cererea pentru tapiserii, prin crearea de noi spaţii, pentru clădiri de birouri imense case luxoase. Luxul se redefineşte, evoluând spre interioare glamour, cu ecouri din istoria artei.”

Cum aţi început tapiseria? De unde această pasiune?
Am început tapiseria în 1989, instalând un război moştenit din familie, în studioul meu din str. Doamnei, dorind să fac lucrări pentru eternitate, din material, care poate supravieţui secole, chiar milenii… După o mică tapiserie de test, am început „Inferno“, după un desen de-al meu. Am dezvoltat tema dezintegrării politice, ca şi Dante, folosind vulpea ca simbol de putere. A fost emigrarea mea spirituală…

Aveţi studii în domeniu?
Am terminat Academia de Arte din Cluj, secţia de grafică. Tapiseria e o pasiune mai târzie, când am înţeles că chemarea mea reala este artă monumentală.

Practic, atunci când faceţi o tapiserie, dvs. desenaţi şi ţesătoarele lucrează după desen?
După ani de creaţie artistică, lucrări monumentale desenate pe hârtie, doream să păstrez efortul creaţiei într-un material trainic, şi doream să fie ţesute pentru timp indefinit de lung… Da, ţesătoarele lucrează după „carton“, originalul creat de mine. În cazul meu, este ca o pictură, trebuie decodat corect şi transpus în culori de lână.

Cum se obţine calitatea unei tapiserii? În ce constă fineţea ei?
Firele verticale trebuiesc puse foarte des. Firele oriyontale, din lână subţire + colorată în mii de nuanţe, se pune exact cum indica desenul şi se bat cu furculiţa specială, să fie îndesate. Această ţesătură am numit-o simbolic „pictura pe lână“, fiind fină, arată ca un tablou.

Cum a fost, la început, viaţa în Statele Unite, ca artist român?
America e un loc democratic, fără deosebiri speciale de origine. Am fost un artist profesionist, care a primit de lucru după nivelul de pregătire. Eu m-am specializat şi în computer, aşa am avut şanse mai mari de colaborări. Adaptarea este în firea fiecăruia, eu repede m-am regăsit şi am putut să colaborez ca ilustrator, mai târziu textil designer.

Cât de repede v-aţi adaptat acolo?
Nu adaptarea cere timp, trebuie să înţelegi cum lucrează sistemul, cum se manifesta gustul oamenilor, e nevoie de experienţă americană.

Cum v-a primit lumea artistică?
Oraşul este imens, cu foarte mulţi artişti, dar imediat m-au invitat să expun cu ei în Soho. Apoi mi-au propus să am o expoziţie personală, tot în Soho. Mare realizare, mulţi aşteaptă o viaţă să aibă şansa de a expune la Belenky Gallery.

Care sunt cele mai frecvente teme din tapiseriile dvs.? Ce vă inspira cel mai mult?
Temele sunt foarte diverse, de la Dante la Phoenix, la teme biblice. Dezvolt lucrări şi prefer inspiraţia liberă.

Care a fost lucrarea cea mai scumpă pe care aţi realizat-o?
În ultimii ani am realizat tapiserii monumentale ca investiţie şi să pot expune în galerie, lucrări independente, făcute cu pasiune artistică. Sunt scumpe de realizat, dar cu aceste lucrări mă prezint şi la ARTEXPO, New York, şi la alte manifestări internaţionale. Aş dori să impregnez numele meu în conştiinţa publicului, pentru asta fac multe sacrificii.

Când v-aţi deschis galeria de artă Symbol Gallery din New York şi cum funcţionează ea?
Prima dată, în 1995, am deschis-o pe Internet, „între virtual şi real”. A devenit reală în 2004, când am început să organizez în Manhattan expoziţii personale şi de grup. În 2006 m-am mutat în Queens şi reprezint numai lucrările mele. Am patru vernisaje pe an, cu noile realizări, cu invitaţi, un cerc restrâns de clienţi, critici şi iubitori de artă. Particip la mari târguri de artă şi la expoziţii internaţionale, să promovez acest gen care se pretează la holuri de instituţii, foyere de teatru sau de operă, în săli de conferinţe, în case luxoase, cu spaţii mari.
Galeria e o ocazie de a întâlni publicul, de a testa gustul, de a lărgi cercul de colecţionari. E o muncă titanică de pregătire, vernisajul e o muncă organizatorică de mare responsabilitate. Sunt ajutată şi susţinută în această muncă mai mult pe linie de Public Relations, de soţul meu, Tiberiu Miskolczi, care e din Oradea, iar de un an încoace şi de băiatul meu vitreg, Christopher Miskolczi, care mă ajută în marketing. La Cannes, unde am fost recent, am prezentat împreuna Symbol Gallery la Carlton Hotel, unde se desfăşura International Art Show, între 13-18 mai. Afluenţa mare a starurilor şi realizatorilor de filme ne-a cerut multă atenţie. Ne-au vizitat Angelina Jolie şi Brad Pitt, Sean Penn, preşedintele juriului de film, a fost şi el în galeria noastră. Arta ţine de lux, iar comunicarea între artişti este uşoară.

Aţi fost invitată la câteva universităţi americane să susţineţi expozeuri. Cum v-au primit studenţii?
Am expus lucrări şi am ţinut colocvii în Connecticut şi la St. John’s University. Am avut succes şi la studenţi, şi la profesori, care m-au invitat să expun în Soho, iar apoi i-am invitat să expună în galeria mea. Relaţiile artistice sunt foarte importante.

Cum este luxul la New York?
Luxul şi arta încep să fie apropiate, mai ales de când arta e o bună investiţie, în ultimii ani de nesiguranţă economică. Sotheby’s şi alte case de licitaţii au mare profit.

Unde v-aţi expus lucrările?
În Pécs (Ungaria), Columbus (Ohio), Belenky Gallery – Soho, Turner Gallery (Santa Fé), Egg Gallery (Tokyo).

Care a fost cea mai mare tapiserie, ca dimensiune, pe care aţi realizat-o?
„Phoenix”, de 5 x 6 m, este cea mai mare tapiserie, realizată în 2006-200, în China. Pictura originală am făcut-o în 2004, în memoria tragediei 9/11.

Ce făceaţi în România, înainte de a pleca în Statele Unite?
În Bucureşti am avut o activitate artistică prin Uniunea Artiştilor Plastici, care era o oază culturală pentru artişti profesionişti. Aveam expoziţii de gravură şi de afişe artistice. Am făcut programe şi afişe pentru Teatrul Bulandra şi Teatrul Mic, făceam afişe pentru filme româneşti şi semnam „klaratamasblaier”. Am reuşit să colaborez şi cu Pompidou Center din Paris, făcând afiş pentru Festivalul filmului indian. Având premii internaţionale cu afişe, încercam în anii ’80 să impun un stil subversiv, alegoric.

Pe lângă tapiserii, ce altceva mai lucraţi?
În America nu am putut continua afişele, memoria colectivă aici cere alte trimiteri şi simboluri, aşa că am început să fac textile şi design.

Colaboraţi cu Muzeul Metropolitan, cu Smithsonian, cu Natural History Museum. Sub ce formă decurge această colaborare?
Lucrând proiecte cu Echo Design, am realizat multe lucrări pentru mari muzee americane, care au magazine specializate, cu obiecte inspirate din expoziţiile lor. Lucrări cu teme ca Van Gogh, Leonardo da Vinci, Monet, arta greaca – asta ca să dau doar câteva exemple….

În China aţi asistat la ceremonia de iniţiere pe Muntele Tai.
Am fost în Beijing, am vizitat Centrul Confucius, iar apoi pe Muntele Tai. În Qingdao am ajuns în interes de afaceri. Ţară cu o cultura de mii de ani şi un popor generos, China mă inspiră foarte mult.

Participaţi la un târg artistic la Cannes, cu fotografii de mari dimensiuni.
A fost prima ediţie de International Art Show la Cannes, deschis de Ataşatul Cultural al oraşului, care vrea să confere o mare anvergură acestui start. Pe lângă fotografii, au fost şi instalaţii video. Organizatorii au reuşit să adune galerii cu profil artistic de mare rafinament, care reprezentau artişti ca David LaChapelle, cu fotografii monumentale în stilul pop-art, dar cu inflexiuni mistice.

Este tapiseria un lux?
Tapiseria a fost la început decorul interioarelor regale. În Renaştere, perfectând tehnica, s-a ajuns să se decoreze holurile Vaticanului, după schiţele lui Rafael. Erau simbolul puterii şi bogăţiei. Remarcăm peste tot în lume creşterea cererii pentru tapiserii, prin crearea de noi spaţii, pentru clădiri de birouri sau case luxoase. Luxul se redefineşte, evoluând spre interioare glamour, cu ecouri din istoria artei.

Interviu realizat de mine şi publicat în revista Luxury (2009).
foto: arhiva personală a Klarei Tamaş