Jurnal de călătorie Amman (Iordania) 4

A venit şi ziua mult aşteptatei nunţi a sorei cea mică a lui Omar, Ruba. După îndelungi pregătiri iată-mă gata de nuntă. Eveniment care a fost foarte frumos, dar diferit de o nuntă tradiţională românească. Că doar nu eram la nuntă la Călăraşi.

Conform ritualului, mirele a venit să îşi ia mireasa. Pe la ora 19.15. El a venit însoţit de un alai de maşini pline cu familia lui, cu rude şi cu prieteni. Până aici nimic diferit. Muzicanţii foarte originali. Şi ca port dar şi cântecele pe care le cântau… Nu înţelegeam nimic, dar era de bine.

Au urmat nişte dansuri în faţa casei miresei, după care ne-am “îmbarcat” cu toţii în maşini şi am plecat spre locul unde avea să se desfăşoare frumosul eveniment. Când am ajuns acolo, pe la ora 20.15 cred, alte dansuri şi cântece tradiţionale. Zic eu. Dar foarte frumoase, interesante pentru mine care veneam dintr-o altă cultură.

Nunta s-a desfăşurat, în prima parte, în două săli foarte mari şi impunătoare. Într-o sală au petrecut numai bărbaţii, iar într-alta doar femeile. Nu am stat la comun. La noi, în sala bărbaţilor, au fost aceiaşi muzicanţi. Bărbaţii au dansat între ei nişte dansuri gen hore. La un moment dat a venit şi mâncarea formată din humus, fateh, labneh, zatar, falafel, fried cheese şi alte bunătăţi. Mai târziu a venit şi desertul format din diverse prăjituri. Yami, yami.

Pe la ora 22 nunta a devenit mixtă. Ne-am mutat noi cei care nu erau extrem de religioşi, pentru că ceilalţi au plecat. Adică ne-am mutat în sala unde erau femeile. Acolo am dansat pe tot felul de melodii arăbeşi. Nu ştiam eu cum să dansez pe muzica aia, dar pentru că mă simţeam bine (şi pentru că îmi place şi să dansez) am dat din mâini şi din picioare încercând să fiu în ritmul muzicii. Mi-a ieşit. Zic eu, lipsit de modestie.

Momentul următor a fost cel în care nuntaşii au trecut pe la miri să îi felicite, iar familia şi rudele să le dea şi cadouri care au constat (din ce am văzut eu) în bijuterii din aur şi în bani. Momentul final a fost cel în care s-au făcut pozele de grup cu familia, rudele, prietenii şi restul invitaţilor.

Totul s-a terminat pe la ora 12.30 noaptea. Am rămas alături de familia lui Omar şi am condus-o pe Ruba (sora lui Omar) la maşina, la soţul ei. Momentul despărţirii a fost foarte emoţionant. Toată lumea avea lacrimi în ochii, inclusiv eu. Eu mi-am adus aminte de nunta sorei mele, în urmă cu doi ani…

Vreau să îi mulţumesc încă o dată lui Omar şi întregii lui familii că m-au invitat la nuntă. A fost o experienţă foarte frumoasă şi mă bucur că am putut să fiu alături de ei. Aşa, într-un fel, m-am simţit ca făcând parte din familia lor. Atât de drăguţi au fost cu mine! Mulţumesc!